România nu e nici ”The Land of Choise” și nici ”Carpathian garden”. E pur și simplu țara fraierilor. Care plătesc orice prostie. Doar să fie cu ștaif.
“Nu mă pricep la branduri şi mărci, dar acest produs a fost achiziţionat în urma unei licitaţii publice de la o mare companie de branding din lume, care a lucrat la brandurile Spaniei, Greciei, Croaţiei, Cubei şi altele”, a declarat astăzi, la Shanghai, Elena Udrea despre noul brand turistic al României.
“Dacă nu găsim un element care să diferenţieze brandul României de al altor ţări, trebuie să inventăm unul. De urgenţă”, spunea, pentru Gândul, în luna martie, Eulogio Bordas, consultantul companiei THR la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a apelat.
”Firma de consultanţă a lui Eulogio Bordas a cheltuit 400.000 de euro pentru o cercetare care a cuprins interviuri cu 9.600 de turişti din Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Rusia, Austria, SUA, Ungaria şi România, precum şi studii de fezabilitate privind capacitatea ţării noastre de a atrage turişti”, se mai arăta în articol.
Ce a rezultat în urma acestei cercetări? Un slogan care e într-atât de neutru încât nu reușește să spună nimic și un logo cu o frunză care poate fi cumpărat de pe internet cu 250 de euro. Și care a fost deja folosit în diferite campanii publicitare private, din țară și străinătate. Și ca tortul să aibă și o cireașă, marea companie de branding la care se referă Elena Udrea a uitat să rezerve domeniul de internet cu sloganul campaniei! Se înțelege de la sine că un întreprinzător privat s-a dovedit mai rapid și a rezervat domeniul…
Ce înseamnă asta? Că acea ”mare companie” pur și simplu și-a bătut joc de Elena Udrea și de România. Și a pus-o să plătească o căruță de bani (cică 900.000 de euro!) pe o făcătură. Un student la design dintr-un an terminal ar fi fost în stare să facă un lucru mai bun în c