Franţa este în derivă. Potrivit sondajelor de opinie, popularitatea lui Nicolas Sarkozy a scăzut la cel mai mic nivel înregistrat de zeci de ani de către un preşedinte francez. Săptămîna trecută, doi miniştri au demisionat, dar agitaţia parlamentară şi a presei continuă, alimentată de acuzele de „conflict de interese“ împotriva unui ministru suspectat de corupţie în legătură cu strîngerea de fonduri pentru campania prezidenţială a lui Sarkozy.
Unii miniştri nu se simt însă prea lezaţi de percepţia publică atunci cînd folosesc fonduri publice şi este foarte clar că atmosfera politică a devenit otrăvitoare. Atmosfera din Parlament este execrabilă, iar asta ar putea fi îndeajuns pentru a răsturna Guvernul, votînd o moţiune de cenzură. Dar Constituţia proclamată de Generalul Charles de Gaulle este puternică, iar Sarkozy va rămîne pe poziţii pînă la finele mandatului său, în 2012. De asemenea, în ajutorul preşedintelui francez vin şi slabele şanse electorale ale Partidul Socialist, aflat în opoziţie. Dimensiunile crizei politice din Franţa par a fi disproporţionate în raport cu situaţia reală în care se află ţara. Mai exact, Franţa a fost serios lovită de criza financiară globală şi declinul economic. Cu toate acestea, consecinţele au fost mai puţin dramatice decît în multe alte ţări europene.
Două dintre cele trei ţări baltice şi Grecia se află într-un mare impas financiar. Cam aceasta este situaţia şi în Portugalia, Spania, Ungaria şi Islanda. Irlanda, Belgia, Italia şi Marea Britanie nu sînt încă la adăpost de pericol, din cauza marilor datorii publice sau a deficitelor de cont curent. Dar Olanda şi Austria şi – într-o mai mică măsură – Germania şi Franţa se situează ceva mai bine.
Pe termen scurt, situaţia din Germania este mai puţin gravă decît în Franţa. Balanţa comercială e pozitivă, şi per total, datoria publică nu e atît de ridicată ca în a
