- dar tot nu ne lăsăm -
14 martie 1910. O zi însorită, că doar e California. Lakeview Oil Company sondează solul californian în căutare de gaz natural şi, dacă se poate, şi petrol, în districtul Kern, cam în jumătatea de sud a statului. Nu era ceva nou, toată zona era acoperită de mici sonde care scoteau la suprafaţă, în condiţii de siguranţă ale începutului de secol XX, ceva petrol de la adîncimi relativ mici. Mai trebuie spus că zona beneficiază şi astăzi de o activitate geotermală intensă. Compania petrolieră se îndîrjeşte şi continuă explorarea la adîncimi încă neatinse în zonă. În acea zi, de 14 martie 1910, atinge 740 de metri, dar şi principala rezervă de petrol a proaspătului stat american. Spun proaspăt pentru că de-abia în 1850 California devine cel de-al 31-lea stat unionist, după ce a fost guvernat consecutiv de către spanioli şi mexicani.
Presiunea jetului de amestec de petrol, gaze naturale şi apă fierbinte este atît de mare încît scoate afară tuburile de sondă şi distruge toată instalaţia supraterană. Ca în filme: vă aduceţi aminte de Uriaşul, cu Elizabeth Taylor, Rock Hudson şi James Dean? La un moment dat, James Dean găseşte şi el petrol, undeva în Texas. Presiunea este atît de mare încît ţevile de foraj ies afară din pămînt, iar găsitorii se umplu de petrol şi bucurie. E, cam aşa, dar înmulţit cu 10. Operatorii se grăbesc să înconjoare puţul cu saci de nisip (asta era metoda de combatere a scurgerilor de petrol la vremea aceea) şi să construiască un fel de cutie de lemn, pentru a putea ţine sub control monstrul. Rebel la tratament, şuvoiul de petrol distruge domul de bîrne de parcă ar fi fost construit din chibrituri. În faţa acestei forţe, în anul 1910, oamenii cedează. Urmează 18 luni – un an şi jumătate –, în care puţul de petrol produce zilnic de la 10.000 la 100.000 de galoane, care nu au ce face decît să umple valea şi să curgă
