Psihologul Mugur Ciumăgeanu, director coordonator la Asociaţia Română de Terapie Comportamentală şi Cognitivă, spune că o treime dintre victimele unui abuz sexual se confesează, dar de obicei unui prieten, fără a cere ajutorul autorităţlor, o treime nu spune niciodată nimic şi numai o treime merge la poliţie

Unii dintre copiii abuzaţi au tendinţa să acopere iniţial trauma, nu povestesc nimănui despre ceea ce s-a întâmplat din cauză că le este ruşine şi le este frică să nu fie învinovăţiţi. „Copilul sau adolescentul abuzat are acelaşi discernămînt ca şi un adult în ceea ce priveşte actul sexual deoarece instinctul sexual este dezvoltat. El ştie dacă ceea ce i se întâmplă este sau nu contra naturii şi de aceea va simţi ruşine, vinovăţie şi frică”, ne-a spus psihologul Mugur Ciumăgeanu, director coordonator la Asociaţia Română de Terapie Comportamentală şi Cognitivă.

Specialistul spune că o treime dintre victime nu povestesc niciodată ceea ce li s-a întâmplat sau vorbesc foarte târziu despre această experienţă, chiar şi la zeci de ani distanţă. O altă treime îşi găsesc un confident dar nu spun familiei şi nu merg la poliţie şi numai o treime povestesc imediat ceea ce li s-a întâmplat familiei şi merg la poliţie. „Dacă un copil abuzat nu se plânge imediat cuiva, vinovăţia şi ruşinea îl copleşesc şi, în timp, renunţă să mai vorbească”, a mai spus Mugur Ciumăgeanu

„Sunt cazuri în care mamele nu cred că soţul sau prietenul ar fi putu face aşa ceva”

Cu atât mai dificil este dacă abuzatorul face parte din familie sau este foarte apropiat. „Un caz special este cel al fetiţelor abuzate de tată sau de tatăl vitreg. Unele nu vorbesc niciodată, altele îi spun mamei dar mama nu i-a măsuri sau ia măsuri după ce actul s-a repetat. Când e vorba despre un abuzator un familie şi celorlalţi membri le este greu să accepte aşa că de multe ori nu cer imedi