Ar fi România o economie performantă dacă am reuşi să punem jugul pe economia subterană? Cam aşa reiese din nebunia dezlănţuită a cerutului bonurilor fiscale şi recuperarea veniturilor statului din pieţe şi de la femei de serviciu, care a luat proporţii. Nu e doar vina premierului că a vorbit în treacăt şi de data asta; toată strategia de comunicare a Guvernului pare un fel de miuţă în care lansezi peste fileu câte un proiectil o dată la cinci zile, fiecare cu pretenţia unei rezolvări miraculoase. Ansamblul nu e doar incoerent, ci lipseşte cu desăvârşire. Au încercat vreodată să lege ceva de altceva? Care e viziunea din spatele acestor tentative spasmodice? Incompetenţa masivă a presei face restul: şi la ora asta suntem în plin delir. O să iau pe rând ideile greşite care abundă; unele dintre ele sunt mai vechi, pe care le-am mai combătut chiar la sursă, dar au găsit acum un climat foarte profitabil de înflorire.

Ideea că economia subterană este toată de un singur fel, adică evazionistă şi criminală, e greşită. Ergo, nu e destul să scoatem poliţia în stradă să o bage cu forţa în duba economiei formale şi dublăm PIB-ul. Din păcate, economia subterană în care sunt implicaţi cei mai mulţi oameni e o economie de supravieţuire, datorată mai ales faptului că avem cea mai mare agricultură de subzistenţă din Uniunea Europeană; am adus în Uniune o bucată anacronică de Europă, după cum am arătat în Secera şi buldozerul (Polirom 2002), o lume dispărută din Europa de Vest dinainte de 1800, cum puteţi afla citind volumul recent al lui Bogdan Murgescu despre acumularea decalajelor (România şi Europa, Polirom 2010). Nu avem ce extrage din economia de supravieţuire fără să o distrugem: ce am putut am atras prin cota unică şi alte stimulente, dar pieţele ţărăneşti sau femeile de serviciu asiatice nu dau bonuri nici în Germania.

Ideea că avem o economie subterană gri, de