Fondul Monetar Internaţional a aprobat un nou acord cu Ucraina, în valoare de 15,2 miliarde de dolari. Decizia FMI vine după ce Executivul de la Kiev s-a angajat să îşi reducă deficitul bugetar. Liliana Simionescu are detalii.
Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat în un acord pe doi ani şi jumătate cu Ucraina pentru un împrumut de peste 15 miliarde de dolari, după ce guvernul de la Kiev s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar şi a realizat în acest sens o majorare semnificativă a preţurilor la gaze.
FMI va acorda imediat prima tranşă, de 1,9 miliarde de dolari, următoarele plăţi urmând să fie condiţionate de misiuni trimestriale de evaluare, potrivit, Bloomberg. "Ucraina iese dintr-o perioadă dificilă, în care economia a fost lovită sever de şocuri externe, ale căror efecte au fost accentuate de vulnerabilităţi pe plan intern.
Autorităţile s-au angajat să soluţioneze dezechilibrele existente şi să împingă economia pe calea creşterii sustenabile, prin reforme importante în finanţele publice, energie şi sectorul financiar", a declarat într-un comunicat John Lipsky, first deputy managing director la FMI. Ucraina a mai încheiat în 2008 cu Fondul un acord de finanţare pe doi ani, pentru 16,4 miliarde de dolari. Acest acord a fost îngheţat în noiembrie 2009 în urma refuzului guvernului de a reduce cheltuielile publice înaintea alegerilor de la începutul acestui an, după ce statul primise deja 10,6 miliarde de dolari. Executivul de la Kiev speră să foloească circa două miliarde de dolari de la FMI pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an, a declarat miercuri vicepremierul Serghei Tigipko.
Fondul Monetar Internaţional a aprobat un nou acord cu Ucraina, în valoare de 15,2 miliarde de dolari. Decizia FMI vine după ce Executivul de la Kiev s-a angajat să îşi reducă deficitul bugetar. Liliana Simionescu are detalii.
Board-ul