Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amprentaţi şi expulzaţi: reteta franceză pentru romi

Publicat in Jurnalul, joi 29 iulie 2010 ·

Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi a nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul Mailat. Dacă în "Cizmă" guvernul Berlusconi s-a folosit de faptul că Giovanna Reggiani a fost agresată lângă o tabără ilegală de romi pentru a lansa rapid pachetul de "legi pentru siguranţă" şi "planul pentru nomazi", autorităţile de la Paris au profitat de violenţele declanşate între nomazi şi jandarmerie la Saint-Aignan pentru a lansa măsurile care-i privesc pe ţigani.

Ministrul de Interne francez, Brice Hortefeux, a afirmat că romii care se află ilegal pe teritoriul Hexagonului, cei care atentează la ordinea publică sau comit infracţiuni vor fi imediat trimişi în ţările de orgine, respectiv România sau Bulgaria. Ministrul francez susţine că cei expulzaţi nu vor avea posibilitatea să revină pe teritoriul francez, pentru că vor fi amprentaţi la plecare pentru a preveni întroarcerea lor prin fraudă.

Ministrul a mai spus că 300 de tabere abuzive vor fi demolate atât în zona pariziană, cât şi în restul ţării. "În provincie, ritmul va fi de două evacuări pe săptămână", a spus ministrul. Acesta a mai precizat că va numi zece inspectori de la Fisc pentru a controla veniturile nomazilor.

Opoziţia franceză, prin vocea Partidului Socialist, a criticat măsurile anunţate de guvernul francez, pe care l-a caracterizat ca fiind "într-o derivă xenofobă". "Dreapta continuă să se rătăcească într-un discurs demagogic, agresiv şi stigmatizant", a comunicat PS. Tot voci din opoziţie au anunţat că, odată cu măsurile pentru romi, Sarkozy a reuşit să distragă atenţia de la Afacerea Woerth.

Organizaţiile nomazilor şi ţiganilor l-au acuzat pe preşedintele francez de rasism

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum 28 minute
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 18 minute
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Misiune de salvare în Canalul Mânecii. Zeci de migranţi au fost salvaţi de francezi

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi au fost salvaţi de echipele de intervenţie din Franţa. Este vorba despre migranţi aflaţi într-o barcă în Canalul Mânecii. Cel puţin trei persoane au murit.

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum o ora
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum o ora
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Incendiu la o casă din Valchid. Două persoane au fost transportate la spital

Tribuna acum 57 minute
Pompierii militari sibieni au fost solicitați stingerea unui incendiu în Valchid. Acesta se manifesta la o anexă și la o casă de locuit. Două femei în vârstă de 50 respectiv 29 de ani au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital. „

Știri România Cetățean turc, prins în flagrant delict cu arme letale! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani (cetățean turc)

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum o ora
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°