În drum spre mare, în timp ce treceam peste canalul Dunăre-Marea Neagră, mi-a venit în minte o întrebare. Cum de s-a tot vorbit despre debite istorice ale Dunării la Galaţi, în condiţiile în care, din anii ’80, există acest canal care preia un volum important de apă? E posibil ca Dunărea să fi crescut aşa de mult încît, în ciuda acestui debuşeu, să fi atins cote istorice în aval? Ştiam că inundaţiile de la Galaţi fuseseră în cele din urmă evitate, dar nu aflasem încă în ce mod. Mi-au scăpat ştirile despre soluţia pe care muncitorul Sandu Gheorghiu i-a prezentat-o premierului Boc, aceea de a deschide ecluzele canalului, la Cernavodă, pentru a evacua surplusul de apă de pe Dunăre. Povestea era de necrezut şi mi-a amintit de macaraua închisă în curtea interioară a unui bloc care, cu ajutorul ei, tocmai se construise în jurul ei, sau de tramvaiele uitate în depou după ce, la ordinul „Tovarăşului“, au fost demontate de urgenţă şinele de pe întregul bulevard la capătul căruia se afla acel depou. Sînt întîmplări ce fac parte cam din aceeaşi categorie şi pe care probabil că Ion Creangă le-ar fi adăugat la „Prostia omenească“. Dar povestea cu soluţia salvatoare pe care nea Sandu i-a dat-o premierului îmi suna a legendă.

Era ca şi cum, deşi gata să fie înecat de o furtună în cada de baie, cu apa aproape de nas, guvernului Boc nu-i dădea prin cap să scoată dopul. Am dat fuga repede la Internet să mă lămuresc. Şi, într-adevăr, totul era exact aşa cum auzisem. La cîteva zile după ce fostul muncitor de la canalul Dunăre-Marea Neagră s-a încumetat să-l abordeze pe premier (lîngă digul ce se ridica la Galaţi) şi să-i împărtăşească „geniala“ idee, ministrul Economiei Adriean Videanu declara că s-au deschis ecluzele de la Cernavodă. Galaţiul era „salvat“. Ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga şi secretarul său de stat Mihai Capră recunoşteau că „informaţia“ lu