Membrii mai multor organizaţii ecologiste vor să blocheze şantierul din zona protejată a Parcului Naţional Retezat. Ecologiştii au instalat o tabără de rezistenţă la Câmpuşel, pe drumul naţional 66 A, care leagă judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin.
Cei 19 kilometri de şosea care urmează să fie construiţi în continuarea drumului naţional, prin Parcul Naţional Retezat, pentru a lega judeţele Hunedoara şi Caraş Severin, au fost transformaţi în scena protestelor organizate de cei care contestă utilitatea proiectului.
Zeci de tineri protestează, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, împotriva reluării lucrărilor la tronsonul respectiv, singurul rămas nefinalizat din proiectul şoselei de 110 kilometri dintre Uricani şi Băile Herculane, proiect început în urmă cu 11 ani. Ecologiştii au înfiinţat o tabără de rezistenţă în zona Câmpuşel din Masivul Retezat. Ei susţin că şoseaua care ar urma să tranziteze Parcul Naţional Retezat, printr-o zonă aproape virgină, ar duce la distrugerea ecosistemului. Unii dintre activişti au venit costumaţi în urşi şi, postaţi în mijlocul drumului, au afişat pancarte în care solicită ministrului mediului, Laszlo Borbely, oprirea lucrărilor de asfaltare.
Protest neautorizat
Deşi protestul nu este autorizat, ecologiştii spun că îşi vor continua acţiunile şi în zilele următoare. “Am blocat acest drum naţional, simbolic, pentru că nu vrem să lăsăm drujbele şi buldozerele să treacă”, a declarat Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, una dintre organizaţiile participante la protest. Păun a adăugat că, până în prezent, reprezentanţii Ministerului Mediului au refuzat invitaţia la dialog. „Aceasta pentru că şi-au dat seama că nu au argumente solide pentru a-şi susţine crima împotriva naturii. Noi însă vom continua protestul până când ministrul va decide stoparea construcţiei drumului”, a mai spus Gabriel Păun.
Ecol