Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie. Astfel a devenit, cel puţin în România, întîia iubire a bărbatului de rînd. În asta nu ar fi nimic rău, dacă această iubire nu s-ar manifesta atît de violent şi de urît. Nu zic nimic, fotbalul este, ca toate celelalte, un sport foarte frumos, care necesită o oarecare condiţie fizică, şi uneori chiar şi intelectul jucătorului. Dar pentru ce atîta isterie, pentru ce bătăi şi jigniri în numele echipei favorite, de ce e nevoie de astfel de manifestări? Ce arde aşa rău, de ce nu se poate face totul cu calm şi cu un scop?
Bărbaţii din ţara noastră sînt nişte idealişti, trebuie să recunoaştem. Cum stau sărmanii în faţa televizorului bînd bere, cu burţile lor umflate, şi critică, şi judecă, şi comentează: „Ce prost joacă Spania!“. Dacă ar fi fost ei în locul jucătorilor de pe teren, ar fi făcut prăpăd! Şi oricum, e evident că este numai vina nenorocitului ăla de arbitru, din cauza lui România nu a ajuns în finală; noi avem o echipă foarte bună, dar proştii ăştia nu ştiu s-o valorifice! La asta visează bărbatul român tolănit pe canapea. Poate altădată…
Fotbalul la noi reprezintă multe lucruri, numai ceea ce trebuie nu. Înţeleg să crezi şi să fii mîndru de echipa ta dacă ai de ce, dar aşa… Nu mai sîntem ce am fost odată, acum totul se face pentru bani, şi nu din pasiune sau măcar plăcere. E de ajuns să menţionez faptul că Gigi Becali a fost o perioadă reprezentantul fotbalului în România şi am spus tot. Pentru ce atîta agitaţie? În ritmul ăsta, oricum n-o să ajungem nicăieri prea curînd. La noi se practică mai mult artele marţi