Eolica a cerut primăriei să organizeze un referendum
Recentul scandal din comună a avut drept scop stoparea proiectului CEZ
Scandalul de la Cogealac, soldat cu reţinerea primarului şi a altor cinci persoane, a luat de ieri o cu totul altă direcţie: firma Eolica, interesată să dezvolte centrale eoliene în localitatea Cogealac din Constanţa, concurând astfel cu grupul CEZ, a anunţat că va cere primăriei comunei constănţene să organizeze un referendum prin care membrii comunităţii locale să stabilească modul în care va fi utilizat potenţialul energetic al zonei.
"SC Eolica Dobrogea SRL dezvoltă centrale energetice eoliene cu o capacitate de 1.500 MW în comunele Corbu, Săcele, Istria, Mihai Viteazu, Cogealac, Mihai Kogălniceanu din judeţul Constanţa şi comunele Baia, Beidaud şi Casimcea din judeţul Tulcea. Proiectul acestei dezvoltări energetice este printre cele mai mari proiecte de centrale energetice eoliene din lume", se arată într-un comunicat al firmei, citat de Mediafax, potrivit căruia Eolica ar fi parcurs "toate etapele prevăzute de legislaţia în vigoare" şi ar fi obţinut "aprobarea Studiului de Soluţie pentru conectarea la reţeaua electrică de transport pentru 1.500 MW, Avizul Tehnic de Racordare pentru 600 MW şi avizarea Proiectului Tehnic al Staţiei electrice de transformare 220/400 kV Extindere Tariverde de către Transelectrica".
"De asemenea, Eolica Dobrogea a depus recent documentaţiile tehnice pentru avizarea fazei a doua de dezvoltare de 600 MW, precum şi pentru încheierea Contractului de Racordare la sistemul energetic cu operatorul de sistem de transport", notează documentul.
Existau situaţii conflictuale latente încă din anul 2007
Eolica Dobrogea se declară "dedicată colaborării cu primăriile, consiliile şi comunităţile locale în asigurarea unei dezvoltări durabile şi sustenabile", pri