Cât a trecut de când Băsescu se scălda în mulţimea ameţită de promisiunile sale sforăitoare! E numai un an şi jumătate de când, deşi începuse criza mondială, se bătea cu pumnii în piept că România “nu are probleme” şi că un împrumut FMI ar avea doar un rol de “centură de siguranţă”. Nu-s nici doi ani de când PD-L a câştigat alegerile, iar Boc a fost cocoţat premier, clamând că programul Guvernului e strict legat, e determinat de programul preşedintelui. Abia de-s opt luni de când Băsescu “s-a reales”, tot după o cascadă de angajamente electorale găunoase.
Acelaşi preşedinte, azi: 65% din români apreciază că n-are ce mai căuta la Cotroceni, dintre zidurile căruia iese rar, cu geanta-paravan antiglonţ. Acelaşi Guvern şi acelaşi partid, tot azi: doar 12% dacă le mai rabdă. Acelaşi electorat, de asemenea azi: 41% l-ar vrea preşedinte pe Ceauşescu, iar 57% zic că înainte de ’90 se trăia mai bine.
Ţara s-a dus de râpă, iar de “centura de siguranţă” s-a ales praful, rămânând datorii uriaşe. Datorii care, probabil, vor creşte din nou, “guvernul perfect”, cum îi spune acum cu tupeu Videanu, cerşind de la FMI (acelaşi FMI căruia Ungaria tocmai i-a zis “zât!”) încă 13,5 miliarde de euro. Posibil să fie acordate. Dar nu fără ca Jeffrey Franks să dicteze tandemului Băsescu - Boc un regim fiscal de nesuportat. Ca România să supravieţuiască, nu se pune problema unei simple remanieri guvernamentale. Ci a unei curăţenii generale, vizând întreaga putere.
