Pe Bianca Pîrlog o ţin minte de la prima ei expoziţie. O zgâtie de fată, neastâmpărată, care nu înţelegea foarte multe din ceea ce se întâmpla cu ea sau cu lucrările ei. Micuţă, blondă, exuberantă. La cinci ani, copiii, de obicei, te zăpăcesc cu tot felul de întrebări. Bianca deja căuta răspunsuri prin culoare.

În timp i-au fost recunoscute talentul, nonconformismul, expresivitatea, imaginaţia şi a fost invitată să expună în străinătate. A ajutat-o cineva? Credeţi că a văzut în micuţa Bianca Pîrlog vreun sponsor, vreun politician, vreunul din mai marii zilelor oportunitatea de a promova calităţile românilor, Brăila şi România şi de a ajuta un copil talentat de la ţară? De unde!? Nimeni nu a mişcat niciun deget.

Cum în viaţă rareori ai a doua şansă, părinţii Biancăi au spus că trebuie să facă ei ceva să-şi ajute copilul, nu să se vaite de nenorocita de societate în care trăiesc şi să rateze, poate, şansa fetei lor. Ca urmare, în urmă cu trei ani, au plecat în Anglia, fără să cunoască acolo pe nimeni, doar cu dorinţa de a avea un nivel de trai care să permită Biancăi să răspundă invitaţiilor de a organiza diferite expoziţii personale în Europa. Din discuţiile cu părinţii am aflat că nu a fost greu, a fost cumplit de greu, dar au reuşit în final să facă ce şi-au propus: Bianca expune acum în Franţa, în Anglia, lucrările ei au ajuns chiar şi în Statele Unite. Acum urmează o şcoală în UK şi vrea să studieze arta la cea mai prestigioasă şcoală de artă din Londra. Talentul o va recomanda, sunt convinsă, iar despre ea se va vorbi mult de acum încolo. Este un exemplu practic al sintagmei "Aş face orice pentru copilul meu", de care ar trebui să fie capabili toţi părinţii. Însă nu pentru această morală v-am povestit istoria Biancăi, ci pentru că este un exemplu despre cum o bună parte dintre români, cei cărora le place libertatea, şi-au luat soarta în mâin