Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul judetean Nechifor a fost schimbat din fruntea comisiei juridice

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 29 iulie 2010 ·

Consilierii judeteni PSD au obtinut ieri o victorie de moral in razboiul cu Cristian Nechifor, exclus din partid. Acesta a fost schimbat prin vot unanim din functia de sef al comisiei juridice din CJ, dar va ataca in instanta decizia, considerind-o ilegala. Desi se chinuiesc sa il schimbe din functia de consilier, ocupata de Nechifor pe listele PSD, reprezentantii partidului au incercat schimbarea macar din functia de sef al comisiei juridice. "Comisia Juridica va fi condusa de domnul Mihai Ciubotariu, jurist de profesie, numirea lui facindu-se la propunerea PSD", a precizat liderul grupului PSD din plen, Cristian Stanciu. Decizia pare insa ca s-a blocat inainte de a fi aplicata. "Acesti domni nu cunosc legea. Eu am convocat sedinta joi la ora 12, cu 3 zile inainte. Pentru ca nu a fost cvorum, s-a aminat. A fost convocata o alta, de catre liberalul Mugurel Cozmanciuc, la 30 de minute dupa. Nu se respecta regulamentul, asa ca voi ataca in contencios aceasta hotarire chiar miine (n.r. azi), astfel ca ramin sef al Comisiei Juridice", a punctat Nechifor. Procesele in care este implicat acesta se pare ca il vor mentine consilier judetean pina la finalul mandatului, desi a fost exclus din PSD. "Urmatorul termen stabilit la procesul pe care l-am stramutat la Oradea este pe la jumatatea lui februarie 2011", a precizat Nechifor. Consilierii judeteni PSD au obtinut ieri o victorie de moral in razboiul cu Cristian Nechifor, exclus din partid. Acesta a fost schimbat prin vot unanim din functia de sef al comisiei juridice din CJ, dar va ataca in instanta decizia, considerind-o ilegala. Desi se chinuiesc sa il schimbe din functia de consilier, ocupata de Nechifor pe listele PSD, reprezentantii partidului au incercat schimbarea macar din functia de sef al comisiei juridice. "Comisia Juridica va fi condusa de domnul Mihai Ciubotariu, jurist de profesie, numirea lui facindu-se la pro

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum o ora
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Brigadă din Germania la meciul FCSB - Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa

News.ro acum 42 minute
Meciul FCSB - Olympique Lyon, care se va disputa, joi, pe Arena Naţională, în manşa tur din optimile Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Germania, cu Tobias Stieler la centru.

Daniel Bîrligea și Alexandru Musi au fost audiați la Comisia de Disciplină » Decizia luată, după ce riscau să fie suspendați

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Daniel Bîrligea (24 de ani) și pe Alexandru Musi (20 de ani), jucătorii celor de la , au fost audiați la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, după ce ca urmare a declarațiilor pe care le-au făcut, atunci când au vorbit despre echipa

Mesajul Kremlinului privind negocierile de pace după ce Trump a suspendat ajutoarele pentru Ucraina: „Puțin probabil”

HotNews acum 5 ore
Kremlinul a spus în primele ore ale zilei de marți că este puțin probabil ca următoarea rundă de discuții Rusia-SUA privind încetarea războiului din Ucraina să aibă loc înainte ca ambasadele celor două țări să își reia activitatea normală, transmite

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°