Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtul de cablu, sport naţional

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Cei şase tineri care au pus în pericol traficul aerian din Maramureş în urmă cu câteva săptămâni habar nu au avut că puteau provoca o tragedie aviatică. Ei au sustras în noaptea de 11 spre 12 iulie cabluri şi echipamente de la radiofarul din Borleşti, situat în judeţul Satu Mare, care ajută la dirijarea traficului pe aeroportul din Baia Mare.

Laurenţiu Pop, Dan Mircea, Mihai Pop, Robert Şarga, Alexandru Şarga şi Anghel Martoşan, cu vârste între 21 şi 29 de ani, sunt acuzaţi de „distrugerea sau deteriorarea instalaţiilor ori a serviciilor de navigaţie aeriană sau perturbarea funcţionării acestora, de natură a pune în pericol siguranţa zborului şi furt calificat". Primii cinci sunt chiar din Borleşti, unde locuiesc într-o comunitate săracă. „Fraţii mei, Robert şi Alexandru Şarga, au fost doar complici. Ei au primit un telefon de la Laurenţiu Pop, dat în urmărire generală, care i-a rugat să-i ajute la transportarea cablului. Pentru cei 200 de lei cât au primit vor plăti acum mai scump", a spus Ana Şarga, sora celor doi fraţi.

Potrivit procurorilor, cei şase au intrat în incinta radiofarului de unde au furat aproximativ 400 de metri de cabluri de alimentare şi diferite componente ale echipamentului. Incidentul a afectat cinci curse care au aterizat sau decolat de pe aeroportul băimărean. Prejudiciul creat este de 41.000 de lei.

În siguranţă

Radiofarul emite o undă radio în plan vertical, care direcţionează avioanele aflate la mare altitudine. Potrivit reprezentanţilor aeroportului băimărean, niciunul dintre avioanele care au operat în noaptea respectivă nu a fost pus în pericol. Cinci dintre suspecţi se află în arest, iar unul dintre ei a fost dat în urmărire generală. Tinerii riscă între 10-20 ani de închisoare pentru distrugere, respectiv 4-18 ani pentru furt.

Hoţii români au blocat 120 de trenuri de mare viteză

Patru români au revolt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 49 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 52 minute
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 51 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. Totodată, DSP Mureş a suspend

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 2 ore
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°