Părţile bune rămân Motanul încălţat şi „multilateral dezvoltat" (că tot i-a apucat pe unii nostalgia comunistă) şi Măgăruşul, la fel de ironic şi aparent nesuferit. Nu-i vorbă că vocile lor şi în realitate sunt cele mai, să le zicem... radiogenice, respectiv Antonio Banderas şi Eddie Murphy. Cameron Diaz şi Mike Myers, Fiona şi Shrek, reuşesc să agaseze inclusiv prin ton. Ceilalţi căpcăuni fiind net mult mai drăguţi. Pentru că sunt la modă magicienii de la „Harry Potter" încoace, non-stop, în acest nou mileniu, apare şi aici unul, personaj exclusiv negativ, cu un nume greu de pronunţat şi de nereţinut: Rumpelstilskin, căruia îi dă glas Walt Dohrn. El îi propune monstrului ver­de, exasperat că nu mai este temut de nimeni, să-i schimbe, pentru o vreme, soarta, fireşte, atrăgându-l într-o capcană. Şmecherul este secondat de vrăjitoare călare pe mătură care fireşte că amintesc de „Vrăjitorul din Oz", de unde s-a copiat fără milă. Shrek are 24 de ore să-şi regă­seas­că nevasta cu tripleţi cu tot (două fete şi un băiat), plus prietenii, dintre care Măgăru­şul, între timp, s-a însurat cu o balauriţă, care scuipă foc. De-a lungul întregii aventuri, apare chiar şi un anunţ televizat, culmea, dintr-o oglindă (nu e OTV-ul, ci cea a mamei vitrege din „Albă ca Zăpada"). În continuare, soacra lui Shrek, Regina Lilli­an, chiar dacă apare foarte puţin, are vocea lui Julie Andrews, neuitata Mary Poppins sau guvernanta din „Sunetul muzicii". Sporeşte curiozitatea pentru acest nou capitol faptul că e produs în 3D, ba chiar şi pe IMAX, ceea ce-i dă ceva prospeţime. Jocul cu călătoria în timp, în care dacă schimbi ceva, se duce totul de râpă, este şi el unul tot mai prezent în ultimul an. Ar mai fi de discutat tortul de aniversare, pe care mă tem că mulţi părinţi, la îndemnul copiilor, vor încerca să-l reproducă. Vă asi­gur că e de un kitsch perfect, cu curcu­beul lui cu tot, pe care se