Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contestaţia lui Dan Diaconescu se va judeca pe 2 august

Publicat in Romania Libera, joi 29 iulie 2010 ·

Judecătoria Sectorului 1 a amânat joi pentru luni, 2 august, judecarea contestaţiei lui Dan Diaconescu împotriva prelungirii măsurii luate de procurorul DNA privind interdicţia de a părăsi ţara faţă de patronul OTV, anunţă Agerpres.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat joi, după şedinţa de judecată, că instanţa a semnalat deja o greşeală pe care a comis-o procurorul cu ocazia emiterii ordonanţei de prelugire, în sensul că au fost impuse noi obligaţii, ceea ce înseamnă că trebuie să prezinte actele de procedură care să justifice extinderea controlului judiciar iniţial.

”Suntem într-o procedură de prelungire a unei măsuri. Sunt noi obligaţii impuse de procuror în cursul urmăririi penale, care trebuie motivate şi urmează ca până luni să fie prezentată motivarea”, a explicat apărătorul patronului OTV.

Dan Diaconescu a declarat la rândul său că a înregistrat o nouă victorie în sensul că ”o nouă gafă a celor de la DNA, probabil din grabă sau alte motive, s-a produs”.

”Din nou o nouă instanţă, la fel de curajoasă, i-a sancţionat trimiţându-i acasă să-şi refacă temele sau să le facă mult mai bine. (...) E un proces istoric împotriva viitorului preşedinte al ţării şi e normal să fie audiate toate numele grele din România, de la primari până la procurori”, a spus Diaconescu.

El a adăugat că are multe interdicţii, respectiv de a nu vorbi cu oamenii implicaţi în dosar, deşi unii sunt colegi de la OTV, de a nu spune lucruri împotriva procurorului şi de a nu vorbi în general în contradicţie cu autorităţile ţării şi şi-a exprimat speranţa că vor fi ridicate în procesul de luni toate aceste interdicţii.

Dan Diaconescu a comentat şi faptul că a crescut în sondaje şi că partidul său se va înfiinţa după vacanţa judecătorească. Diaconescu doreşte să strângă cu mult peste 250.000 de semnături cât prevede legea pentru înfiinţarea 'Partidului Popo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 51 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 21 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°