Ca si cărţile bune si filmele bune te fac să visezi cu ochii deschisi, si într-un aume fel despre asta este vorba în filmul lui Scott Hicks pe care l-am revăzut săptămâna trecută.

Povestea este cum nu se poate mai simplă, un băiat rămas fără tată, Bobby Garfield (Anton Yelchim)

- cu o mamă fluşturatică, Liz Garfield (Hope Davis), cu o prietenă de vârsta lui, Carol Gerber (MikaBoorem), şi un prieten, Sully (Will Rothaar)

- are parte de acea întâlnire miraculoasă pe care cu toţii ne-o dorim şi aşteptăm să se întâmple, să facă parte din miezul copilăriei noastre. Numărul de magie se cheamă Robert Brautigan (Anthony Hopkins), pe scurt Ted, este un om în vârstă, vârsta unui bunic, unul însă puţin excentric care vine într-adevăr dintr-o altă lume decât aceea a micului orăşel unde nu se întâmplă nimic. Lumea cealaltă îi aparţine lui Edgar Lee Hoover, ne aflăm în plină confruntare a celor două mari puteri, USA şi URSS, în plin război rece, iar Ted posedă un dar extrem de preţios pentru FBI. Însă magia sa nu provine de aici, din puterile paranormale pe care Ted le are şi care-l fac extrem de preţios, căutat de agenţi pentru a servi unor scopuri politice, militare, ci este o altă magie care se va arăta numai în preajma acestui puşti în căutarea a ceva ce nu ştie a numi. Magia lui se deschide cu foşnetul imaginar al cărţilor, cu una, două trei poveşti pentru că asemeni regelui Midas, ceea ce ce Ted atinge se transformă într-un mic miracol ca de pildă un permis de bibliotecă gratuit oferit de mama lui Bobby cadou de ziua lui. O frază din Ben Johnson despre timp, acest „old bald cheater" care se însoţeşte cu faptul anecdotic al „flatulenţelor" scriitorului - Ted îi va explica onomatopeic sensul acestui cuvânt

- deschide curtea miracolelor, pentru că Ted ştie să citească şi nu numai cărţi, ci şi suflete. Va fi Bobby un scriitor? Nu vom şti, însă