Majoritatea marilor campioni au reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic, după un şir lung de rezultate notabile în competiţii de anvergură. Scrimerul Mihai Covaliu a mers însă în sens invers.
Apărut parcă de niciunde în 2000, la JO de la Sydney, D'Artagnan de România, fără niciun rezultat notabil în palmares până atunci, a cucerit titlul cel mai preţios la sabie. Atunci avea numai 23 de ani şi au existat cârcotaşi care nu s-au sfiit să afirme că succesul a fost obţinut cu noroc. Rezultatele ulterioare, o salbă de medalii de aur, argint şi bronz obţinute la Campionatele Mondiale şi Europene, plus „cântecul de lebădă", bronzul olimpic în 2008, au demonstrat însă că în Australia se născuse o nouă stea a scrimei mondiale.
Fostul sportiv nu a putut renunţa la viaţa agitată a sportului de performanţă şi, după întrecerile olimpice din 2008, a continuat ca antrenor al lotului reprezentativ. Talentul său vizavi de ceea ce înseamnă scrimă s-a materializat rapid şi ca tehnician, echipa masculină de sabie a României coordonată de el obţinând anul trecut titlul mondial.
A fi un bun sportiv nu implică să fii un antrenor de valoare. Cum de ai avut curajul ca de pe planşă să preiei direct frâiele lotului reprezentativ de sabie al României?
În primul rând sunt un tip extrem de perseverEnt şi ambiţios, iar când mă apuc de o treabă, mai devreme sau mai târziu o duc la capăt. Am vrut să fac ce ştiu cel mai bine şi am demonstrat că experienţa acumulată ca sportiv mi-a fost de un enorm ajutor ca antrenor. Cea care m-a încurajat în mod special şi m-a determinat să preiau funcţia de antrenor coordonator al lotului masculin de sabie al României, deşi nu aveam experienţă ca tehnician, a fost doamna Ana Pascu (n.r. - preşedintele Federaţiei Române de Scrimă). M-a convins spunându-mi că nu trebuie decât să-mi folosesc experienţa acumulată şi să fi
