Primăria comunei arădene Bârsa va scoate la licitaţie o suprafaţă de 32 de hectare din păşunea comunală, având ca destinaţie realizarea unui parc eolian, după ce o companie din Spania a solicitat terenul pentru a amplasa până la 40 de staţii eoliene.
Primarul comunei Bârsa, Avram Ciev, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că licitaţia pentru 32 de hectare de teren din păşunea locală va fi organizată, cel mai probabil, în luna septembrie.
Edilul a spus că o companie din Spania, care deţine şi alte parcuri eoliene în Europa, a solicitat un teren în zonă încă din 2009 şi a instalat la Bârsa un dispozitiv de măsurare a puterii vântului. "După un an de măsurători, reprezentanţii companiei spaniole ne-au transmis că vântul este suficient de puternic, de până la opt metri pe secundă, deşi ar fi fost de ajuns până la patru metri pe secundă. În consecinţă, compania ne-a transmis că vrea să amplaseze până la 40 de staţii eoliene de producere a energiei electrice", a precizat primarul Avram Ciev.
Numele companiei nu a fost dat publicităţii, însă edilul spune că investiţia s-ar ridica la peste o sută de milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari din judeţ de după 1990.
"Numai din taxe şi impozite, comuna noastră îşi va dubla bugetul. În plus, energia produsă va intra în reţeaua naţională de distribuţie, fiind un câştig pentru zona de vest a ţării", a adăugat edilul.
Primarul a spus că terenul care va fi scos la licitaţie va avea destinaţie precisă, respectiv construirea unui parc eolian.
Primăria comunei arădene Bârsa va scoate la licitaţie o suprafaţă de 32 de hectare din păşunea comunală, având ca destinaţie realizarea unui parc eolian, după ce o companie din Spania a solicitat terenul pentru a amplasa până la 40 de staţii eoliene.
Primarul comunei Bârsa, Avram Ciev, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că licitaţia pen