A apărut recent o culegere de istorisiri reale despre felul cum s-au comportat şi ce au spus o serie de mari maeştri în preajma morţii. Titlul românesc nu este tocmai inspirat: "Cum trec în nefiinţă marile personalităţi", Sushila Blackman (Editura Paralela 45, 2010). Cu siguranţă, Bogdan Chircea, care a făcut traducerea din limba engleză, ar fi avut şansa unei tălmăciri mai apropiate de substanţa şi spiritul cărţii, căci titlul original este "Graceful exits. How Great Beings Die". Prostia acestei expresii, "trecerea în nefiinţă", de inspiraţie marxistă, nu are nimic cu ceea ce vrea să spună cartea de faţă. Şi nici cu Realitatea...
De altfel, autoarea lucrării chiar precizează: "Această carte este scrisă pentru aceia care se află sau care aspiră să ajungă pe calea spirituală. Este scrisă pentru cei care caută. Acest termen, ca atare, este foarte cuprinzător. Îi cuprinde pe toţi aceia care consideră că nevăzutul din viaţă reprezintă adevăratul lor izvor de hrană, sprijinul şi bucuria" (p. 24).
Este un spectacol de inteligenţă nonconformistă de sorginte orientală în acest volum, căci toţi cei care sunt luaţi în discuţie sunt de credinţă hindusă sau buddhistă - ceea ce presupune o minimă cunoaştere a doctrinelor împărtăşite de principalele şcoli ale acestor căi. Iată un mic exemplu: «Atunci când un maestru buddhist în vârstă a întrebat un grup de persoane care meditau "Ce supravieţuieşte atunci când moare un om luminat?", un bărbat din grup a răspuns: "Când moare un om luminat, nu mai rămâne nimic". Maestrul a zâmbit şi a răspuns, spre surpriza celor adunaţi: "Nu. Rămâne adevărul"» (p. 29)...
(Apropo de traducere, nu am la îndemână ediţia în limba engleză a cărţii, dar fac pariu că în fragmentul de mai sus se vorbeşte despre "omul iluminat" iar nu de "omul luminat" - ceea ce este cu totul altceva în contextul buddhist; în cel mai rău caz se putea s
