Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se sparge balonul cu mii de angajaţi ai Primăriei Capitalei

Publicat in Adevarul, vineri 30 iulie 2010 · ·

Până la 6 august, instituţiile subordonate primăriei trebuie să încheie „lista neagră”, iar sindicaliştii susţin că va fi vorba chiar şi de dizolvări ale unor departamente.

Reducerea personalului din toate instituţiile subordonate primăriei va fi de aproximativ 21%.

Astfel, din cei 5.561 de angajaţi vor rămâne 4.391.

Reprezentanţii primăriei au transmis deja şefilor instituţiilor numărul de posturi în care trebuie să se încadreze, iar aceştia trebuie să elaboreze noi organigrame care vor fi aprobate în şedinţa de vinerea viitoare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

„După ce se vor aproba noile organigrame, atât pentru Primăria Capitalei cât şi pentru instituţiile subordonate acesteia, urmează să fie stabilite criteriile de eliberare din funcţie a angajaţilor vizaţi” ne-a declarat Dumitru Gherdan, liderul Sindicatului Funcţionarilor din Primăria Capitalei.

Clubul Sportiv „înghite” milioane de euro

Sindicalistul Gherdan a precizat că angajaţii cu vârstă de pensionare, cei care au stat mai multă vreme în concediu fără plată şi cei care au diverse abateri sunt cei care ar trebui să se aştepte să fie restructuraţi. În cazul în care vor exista doi sau mai mulţi specialişti pe acelaşi post, se va organiza un concurs de departajare.

Dumitru Gherdan a mai arătat că, potrivit noilor organizări, ar putea fi dizolvate unităţi din primărie ce nu au o importanţă foarte mare. El a dat drept exemplu Centrul de Calcul, Centrul de planificare urbană şi metropolitană sau Clubul Sportiv al Municipiului Bucureşti. În urma desfiinţării, o parte dintre angajaţii acestor servicii va fi preluată de aparatul propriu al municipalităţii.

„Nu înţeleg de ce municipalitatea a trebuit să-şi facă un club sportiv. Cred că nici măcar nu este corect faţă de celelalte cluburi ce nu primesc finanţare de la stat”, a mai declarat Gher

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 10 minute
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 41 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 44 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Scenariul lui Traian Băsescu despre reîntoarcerea lui Trump la Casa Albă: „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

HotNews acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat miercuri critici extrem de dure la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, pe care îl numește „Fanfaronul de la Mar-a-Lago” și despre care spune că trebuie să înțeleagă că „parteneriatul onest” cu Un

„Rusia a planificat atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume” – acuzație dură a premierului polonez Donald Tusk

HotNews acum 16 minute
Declarația lui Tusk vine după ce cotidianul New York Times a relatat că serviciile secrete americane au aflat că Rusia plănuia să introducă dispozitive incendiare în avioane de marfă care se îndreptau spre SUA, scrie Politico. Premierul polonez Dona

Accident rutier pe Autostrada A1 Șapte mașini au intrat în coleziune. Două dintre ele s-au răsturnat

Ziua Constanta acum 38 minute
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, 15 ianuarie 2025, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița. Potrivit Centrulului INFOTRAFIC din Inspect

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°