Guvernul rus a aprobat o listă de 11 companii controlate de stat la care vor fi vândute participaţii în perioada 2011-2013, a declarat un oficial din Ministerul Dezvoltării Economice. "Între aceste companii se află Transneft, Sovcomflot, Rosneft, Sberbank, VTB, Rosagroleasing, Federal Grid Company, Russian Agricultural Bank, RusHydro", a declarat Alexei Uvarov, director în minister. Compania căilor ferate ruse a fost scoasă de pe listă întrucât trebuie discutată ultima etapă a reformei în domeniul feroviar, a precizat Uvarov. Ministerul s-a opus privatizării Agenţiei de credite ipotecare pentru locuinţe, considerată o instituţie de dezvoltare, astfel încât privatizarea nu ar fi justificată din punct de vedere comercial.