Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentie constanteni! Pesti morti de cateva zile, oferiti spre comercializare (video)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 30 iulie 2010 ·

Plajele de la malul mării sunt pline de peşti morţi, ei fiind aduşi din larg de curenţii marini. Deşi unii se feresc de zonele în care peştii zac la mal, există anumite persoane care privesc acest fenomen ca pe o mană cerească. Astfel că zeci de pescari amatori aducă saci întregi de peşte, după care iau drumul pieţelor din oraş.

Specialiştii Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Marină spun că peştii au eşuat din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate şi a debitului foarte mare al Dunării, elemente care au determinat o concentraţie de oxigen de zece ori mai mică faţă de media anuală şi au redus mult salinitatea din Marea Neagră. Fenomenul va mai persista câteva zile, până când curenţii marini îşi vor schimba cursul spre larg.

This text will be replaced  

Plajele de la malul mării sunt pline de peşti morţi, ei fiind aduşi din larg de curenţii marini. Deşi unii se feresc de zonele în care peştii zac la mal, există anumite persoane care privesc acest fenomen ca pe o mană cerească. Astfel că zeci de pescari amatori aducă saci întregi de peşte, după care iau drumul pieţelor din oraş.

Specialiştii Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Marină spun că peştii au eşuat din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate şi a debitului foarte mare al Dunării, elemente care au determinat o concentraţie de oxigen de zece ori mai mică faţă de media anuală şi au redus mult salinitatea din Marea Neagră. Fenomenul va mai persista câteva zile, până când curenţii marini îşi vor schimba cursul spre larg.

This text will be replaced  

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 29 minute
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 37 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Intoxicaţii la o şcoală din judeţul Iaşi. 14 elevi au ajuns la spital

Mediafax acum 19 minute
14 copii de la şcoala Strunga, din judeţul Iaşi, s-au intoxicat şi sunt transportaţi la spital. DSP Iaşi a anunţat declanşarea unei anchete epidemiologice.

Șeful NATO dă asigurări că un atac al Rusiei asupra unei țări a Alianței nu reprezintă un pericol „iminent”

HotNews acum 22 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi la Helsinki că nu vede vreo „ameninţare iminentă” cu atac din partea Rusiei împotriva unei ţări aliate, şi a reamintit că sarcina Alianţei Nord-Atlantice este tocmai de a preveni „ca aceas

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 35 minute
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 19 minute
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 3 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Guvern: Autorităţile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie

Mediafax acum 2 ore
„Semnalez o Hotărâre ce include măsuri pentru combaterea ambroziei, buruiană ce provoacă forme alergice severe, inclusiv <febra de fân>. Hotărârea aprobată de Guvern menţine obligativitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să identifice

[P] Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European

HotNews acum 23 minute
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Uniunea

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°