Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai bune 15 bestseller-uri din lume, după Bibilie

Publicat in Romania Libera, vineri 30 iulie 2010 ·

Biblia este cel mai mare bestseller din istoria omenirii. "Micuţa Carte Roşie" a lui Mao Zedong este a doua cea mai mare carte care domină în literatura universală, scrie realitatea.net.

În timp ce cărţile religioase domină prima jumătate a listei cu cele mai mari bestseller-uri, cealaltă jumătate cuprinde volume cu teme fantastice, potrivit huffingtonpost.com.

"Micuţa Carte Roşie", o colecţie de citate ale preşedintelui Mao Zedong, a apărut în 1964 şi a fost vândută în toată lumea în peste 800 de milioane de copii. Obiect de lectură obligatorie în China, cartea a devenit una de cult în Occident, unde a contribuit în mare măsură la influenţarea mişcărilor studenţeşti radicale de stânga din anii '60.

Coranul, cartea sacră a tuturor musulmanilor, a fost şi el vandut în peste 800 de milioane de copii. Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu definit ca o sumă de concepte, o sinteză de precepte etice, o conduită de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene.

Dicţionarul chinezesc, publicat prima dată în 1957, a fost vândut în toată lumea în peste 400 de milioane de copii.

"Cartea lui Mormon" scrisă de Joseph Smith Jr. a fost publicată în 1830 şi a vândută în peste 120 de milioane de copii în toată lumea. Joseph Smith Jr. susţinea că a fost personal vizitat de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul care i-au spus că toate bisericile şi religiile existente erau false. Joseph a creat astfel o religie nouă care se autoproclama "singura biserică adevărată de pe Pămânat".

"Harry Potter and the Sorcerer's Stone" este primul roman scris de celebra J. K. Rowling. Cartea face parte dintr-o serie ce cuprinde şapte volume şi a fost vândută în peste 107 milioane de exemplare din 1997, anul publicării.

Reţeta Harry Potter, deşi contestată de unii critici literari mai scorţoşi, a prins la copii, autoar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 38 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

MAE Persona non grata diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București

Ziua Constanta acum 7 minute
24 mai 2024 Precizări de presă Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 46 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 21 minute
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum 21 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 44 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°