Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ambulanţa în criză: doi medici la peste 150 de cazuri pe zi

Publicat in Adevarul, vineri 30 iulie 2010 ·

Numai 2 medici, din cei 22 pe care îi are Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt la Slatina, lucrează pe tură. Aceştia nu fac faţă la cele peste 150 de solicitări zilnice.

După o zi normală de lucru de 12 ore la SJA Olt cei doi medici care sunt de serviciu ajung acasă frânţi de oboseală. Cu un număr de peste 150 de solicitări în fiecare zi, cadrele medicale fac faţă cu greu situaţiei. „E foarte greu. De exemplu eu astăzi am fost la un caz într-o comună din judeţ, iar colegul meu a mers în acelaşi timp la o altă solicitare şi am rămas descoperiţi. Dacă în acest timp ar fi fost o altă solicitare la care trebuia să meargă un medic nu mai avea cine să se ducă. Dacă s-ar mai face angajări ar fi mai uşor pentru noi“, a spus unul dintre medicii care lucrează la Serviciul de Ambulanţă Olt.

Şi conducerea SJA Olt cunoaşte situaţia. „În momentul în care cei doi medici sunt plecaţi amândoi la solicitări, dacă avem un alt caz chemăm un cadru medical din ziua liberă. Din cei 22 de medici pe care îi avem la Slatina, măcar unul poate veni la muncă. Dacă s-ar debloca posturile, anul acesta am putea angaja 5 medici şi ar fi mult mai uşor“, a spus managerul Laurenţiu Moisiu.

„Au venit doi asistenţi, fără medic“

Nu de puţine ori, pacienţii au fost nemulţumiţi de serviciile oferite de ambulanţă. O situaţie similară s-a petrecut în urmă cu o săptămână, atunci când familia copilului care s-a sufocat cu un balon a făcut acuzaţii dure la adresa ambulanţierilor. „Am dat vreo 20 de telefoane la 112 până să vină ambulanţa. Plecasem cu copilul spre spital şi ne-am întâlnit cu salvarea pe drum. A ajuns după mai bine de o jumătate de oră. Au venit doi asistenţi, fără medic. Copilul nu era mort, respira în ambulanţă”, a spus disperată Mihaela Buşcă, mama micuţului. „Nu avem cum să trimitem doi asistenţi pe salvare. Echipajul a fost compus dintr-un medic, un as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 52 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°