Referitor la înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :
Având în vedere informarea de presă primită de la M.F.P. – Direcţia de Comunicare, Relaţii Publice, Mass Media şi Transparenţă şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor, D.G.F.P. Constanţa face următoarele precizări cu privire la persoanele care trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar la înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari:
Ø În cazul persoanelor impozabile care au sediul activităţii economice în România, prin asociaţi şi administratori se înţelege numai asociaţii şi administratorii societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Ø În cazul societăţilor pe acţiuni, inclusiv a celor în comandită pe acţiuni, care au sediul activităţii economice în România, în vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, se va prezenta cazierul judiciar al administratorilor, nu şi al asociaţilor.
Ø Instituţiile publice, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane impozabile stabilite sau nestabilite în România, care nu sunt constituite în baza Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia prezentării cazierului judiciar, în vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa aduce la cunoştinţă contribuabililor că mâine, sâmbătă, 31 iulie 2010, Serviciile/Birourile Gestiune Registru Contribuabili Declaraţii Fiscale din cadrul tuturor administraţiilor finanţelor publice de pe raza judeţului Constanţa, vor avea program de lucru cu publicul între orele 09,0