Tovarăşe colonel,
Nu pot trece peste insatisfacţia provocată de solicitarea de rescriere pentru a treia oară a raportului despre evenimentele din octombrie 1987, fără a vă aduce la cunoştinţă hotărârea mea de a înceta orice legătură după expedierea acestei ultime tentative lămuritoare, de data aceasta, cu caracter epistolar.
Nici dezvăluirea îndeletnicirii mele puţin onorabile pe care însă am considerat-o utilă într-o anumită perioadă, nici ameninţările de orice altă natură, nu vor avea darul de a mă face să-mi schimb din nou hotărîrea. Desluşesc în atitudinea dumneavostră (în absenţa oricărui efort de interpretare), intenţia perpetuării unui joc absurd şi cinic, derulat cu scopul primordial al menţinerii mele într-o stare de captivitate spirituală, mai mult decât manifestarea unei obtuzităţi administrative sau a unui deficit de percepţie.
Aştern pentru a treia oară pe hârtie faptele petrecute, din sentimentul datoriei faţă de adevărul care ştiu că vă tulbură şi din ambiţia pe care mi-o stârnesc observaţiile dumneavoastră referitoare la acurateţea stilistică şi la gradul de obiectivitate al relatării.
Deşi nu am avut ocazia (aş fi fost tentat să spun „plăcerea") de a vă cunoaşte prea bine, înţeleg din atitudinea reflectată de comunicările domniei voastre că beneficiaţi de profunzimea necesară înţelegerii unui text care, deşi nu se doreşte literar, are anumite atribute care inevitabil îl transferă într-o altă dimensiune decât cea comună. (Nu prin valenţele stilistice, cărora, de altfel, m-am străduit încă de la prima variantă să le dau o cât mai neînsemnată importanţă, cât prin specificul cu totul indescifrabil raţional al celor petrecute).
Vă rog, de aceea, să-mi lăsaţi mie, ca omul care mă îndeletnicesc cu predarea literaturii, capacitatea de a aprecia gradul de plăsmuire cuprins în povestirea de
