Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Bobar: “Steaua şi Dinamo vor pleca din nou cu capul plecat din Valea Domanului!”

Publicat in Adevarul, vineri 30 iulie 2010 ·

Directorul clubului din Valea Domanului îşi pune mari speranţe în antrenorul Flavius Stoican, care a fost ales să-i conducă pe rosso-neri spre liga a doua, după mulţi ani de agonie a fotbalului reşiţean. Cristian Bobar vorbeşte într-un interviu acordat cotidianului Adevărul despre trecutul, prezentul şi viitorul echipei.

Ai preluat clubul la o vârstă fragedă, dar până şi cei care te-au contestat la început îţi strâng acum mâna. Cum ai reuşit să schimbi faţa clubului?

Este adevărat că am preluat funcţia de director la numai 24 de ani şi mulţi s-au îndoit că aş putea face treabă bună. Mă bucur că acum toată lumea poate să vadă lucrurile frumoase pe care am reuşit să le fac în Valea Domanului şi îi asigur pe suporterii noştri că nu mă voi opri aici. Am avut întotdeauna sprijinul domnului primar Stepanescu şi al consilierilor locali şi am reuşit să schimbăm radical părerea microbiştilor despre club. Ştiţi că toată lumea vorbea numai despre bani furaţi, despre pariuri şi mai puţin despre fotbal. Acum e altceva, chiar dacă nu ne ajută prea mult liga în care jucăm.

Ai fost preocupat de reorganizarea clubului, ai pus mare accent pe centrul de copii şi juniori, iar stadionul arată foarte bine. Se naşte în curând şi o echipă?

Să sperăm. Aţi sesizat bine, mai întâi am vrut să ridic fundaţia pe care să se înalţe o echipă de nivelul primei ligi. Am căutat să fac puţină ordine în centrul de copii, pentru că Reşiţa nu are bani să cumpere jucători de valoare şi atunci trebuie să ne bazăm pe propria pepinieră. Am insistat mult pe lângă domnul primar şi consilierii locali şi i-am convins să investim în baza sportivă, care acum arată foarte bine. Şi investiţiile vor continua, cu sprijinul lui Cristi Chivu urmând să punem covor sintetic pe terenul de antrenament. Mai rămâne, aşa cum bine aţi spus, să facem o echipă competitivă.

Este Flavius Stoican

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°