Deviaţia de sept este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate. Aproape jumătate din populaţie are deviaţie de sept, însă doar o mică parte are nevoie de operaţie de corectare.
Septul nazal este format din mai multe fragmente osteo-cartilaginoase, asamblate astfel încât să formeze un perete despărţitor rectiliniu, teoretic plat, între fosele nazale. În cazul deviaţiei de sept, septul prezintă angulaţii şi îngroşări spre una din fosele nazale. Deformarea survine de obicei în jurul vârstei de patru-şase ani.
Ne naştem cu nasul drept
Majoritatea oamenilor se nasc fără deviaţie de sept, susţin medicii specialişti. „Deviaţia de sept poate fi rezultatul unui traumatism congenital, nasul fiind traumatizat în cursul naşterii. Poate să mai apară ca urmare a unor tulburări de dezvoltare, prin faptul că septul este un cartilaj patrulater inserat într-o lamă osoasă şi are un ritm de creştere mai mare faţă de această ramă. De cele mai multe ori, însă, ea este cauzată de mici traumatisme nazale nesemnificative în cursul copilăriei“, susţine dr. Viviana Rezeanu, medic primar ORL la Spitalul Universitar CF Craiova.
Dr. Rezeanu spune că deviaţiile sunt de obicei în formă de litera „C“, „V“ sau „S“ şi sunt mai frecvent întâlnite în porţiunea anterioară a septului. Cel mai adesea, cele posterioare sunt legate de deformarea piramidei nazale. Dacă sunt antero-posterioare pot să dea mari tulburări de respiraţie.
„Îngroşările septului nazal se formează fie prin hiperplazia septului nazal, fie prin luxaţia diferitelor componente. Excrescenţele cartilaginoase care apar în zone limitate produc spine (formaţiuni care ţâşnesc spre peretele turbionar - adică peretele extern nazal)“, a mai spus medicul ORL.
Când se recomandă operaţia
Deviaţia de sept se manifestă prin înfundarea totală sau parţială a nărilor, sforăit noc