Locatarii dintr-un bloc aflat în vecinătatea stadionului echipei Oţelul Galaţi au cerut primăriei să sisteze lucrările de modernizare ale arenei pe motiv că vor fi deranjaţi de poluarea fonică. Sursa: AGERPRES
Oţelul Galaţi este una dintre puţinele echipe de fotbal din Liga I al cărei stadion nu este dotat cu instalaţie de nocturnă. Cum din sezonul viitor toate cluburile din primul eşalon vor fi obligate să dispute meciurile după căderea serii, şefii grupării "siderurgiste" au demarat în această vară construcţia instalaţiei de iluminat.
Curios, însă, nu toată lumea din Galaţi este de acord ca fotbaliştii de la Oţelul să îşi joace meciurile la lumina reflectoarelor. Un grup de locatari dintr-un bloc aflat în apropierea stadionului a trimis o cerere către primarul Dumitru Nicolae, în care se solicită sistarea lucrărilor!
Motivarea respectivilor locatari este următoarea: "Meciurile se vor juca la ore târzii, iar acest lucru va avea efecte negative asupra noastră, vom fi supuşi la o poluare fonică foarte mare, apartamentele noastre fiind situate la 20-30 de metri de tribunele stadionului".
"E o plângere făcută de primar către primar"
Dumitru Nicolae, edilul-şef al oraşului Galaţi, i-a trimis inedita cerere lui Marius Stan, preşedintele clubului Oţelul. Conducătorul "siderurgiştilor" a luat foc şi acuză că în spatele acestei acţiuni s-ar afla chiar primarul.
"Ce pot să spun, e o absurditate marca Galaţi! Este o plângere făcută de primar către primar. De altfel, acest fapt nu constituie singura curiozitate din acest minunat oraş, ca dovadă că firma căreia domnul primar i-a încredinţat renovarea stadionului, aparţinând unei persoane care l-a susţinut vârtos în campania electorală, a trântit pe pista de atletism două guri de canalizare. Acum, domnul primar vine cu această plângere, pe care, dacă o citeşti,