Prostul, căruia simplul fapt că exişti nu-i convine , fiindcă se teme că ai putea rîde de el, se bucură dacă, din punctul lui de vedere, ţi se întîmplă ceva nasol. Adică poate sta liniştit, dacă i se pare că nu l-ai mai putea pune în primejdie cu rîsul tău care s-ar putea lua.
Lui îi place să creadă că te-a luat dracu, dacă află o veste proastă despre tine. E dezamăgit cînd află că nu te-a luat dracu şi se repliază: „Păi, eu am auzit că…” Dacă-i spui că nu e cum a auzit el, te contrează cu un rest de speranţă: „Da, da uite ce zice cutare! Asta cum e?” Îi explici că nu e cum zice cutare, dar prostului nu-i vine să te creadă Adică ai şmecherii în cap şi încerci să-l abureşti. După ce se convinge că i-ai spus-o pe-a dreaptă, te caută din nou, acum prevenitor, să nu i-o iei în nume de rău. A auzit şi el nişte chestii, nu că ar avea ceva cu tine. E penibil şi se complace în penibil ca să te convingă de contrariul a ceea ce ţi-a spus iniţial, cînd spera că se va alege praful de tine. Şi argumentul lui suprem, ca s-o dreagă, e întrebarea dacă nu mai ştii de glumă. Iar dacă te vede că rîzi de umorul lui involuntar, se crispează şi îţi reproşează că ai ceva cu el.
Prostul, căruia simplul fapt că exişti nu-i convine , fiindcă se teme că ai putea rîde de el, se bucură dacă, din punctul lui de vedere, ţi se întîmplă ceva nasol. Adică poate sta liniştit, dacă i se pare că nu l-ai mai putea pune în primejdie cu rîsul tău care s-ar putea lua.
Lui îi place să creadă că te-a luat dracu, dacă află o veste proastă despre tine. E dezamăgit cînd află că nu te-a luat dracu şi se repliază: „Păi, eu am auzit că…” Dacă-i spui că nu e cum a auzit el, te contrează cu un rest de speranţă: „Da, da uite ce zice cutare! Asta cum e?” Îi explici că nu e cum zice cutare, dar prostului nu-i vine să te creadă Adică ai şmecherii în cap şi încerci să-l abureşti. După ce se convinge