de Răzvan Prepeliţă

E ora 1 noaptea. Băiatul doarme dus. Mama la fel. Pe jumătate adormit, tatăl se uită la televizor.

Pe casa scării, lanternele luminează în beznă. Ochii mijesc în semne pe sub cagule. “Doi în faţa uşii, doi sus, restul pe poziţii de acoperire”, esticulează cel cu pistolul. Cei cu automate se conformează. Laserele se rotesc pe vizor.

Foarte delicat, un ins cu un stetoscop se apropie de apartament şi îl lipeşte de uşă. Ascultă. Un scîrţîit. Oamenii sînt pe poziţii. Un etaj mai jos, şeful de scară a auzit zgomote şi a deschis uşa să verifice ce se întîmplă. E invitat rapid să intre la loc. Din nou linişte. Din apartament se aud firav sunetele televizorului. “Hei, ce auzi?”, şopteşte comandantul. “Mai nimic, cred că e capitonată pe dinăuntru”, vine răspunsul. Unul dintre cîinii-lupi scheaună scurt cînd e călcat. “Psssst! Linişte, bă, v-am zis! Mama naibii de treabă!”.

Dintr-o dată, omul cu stetoscopul agită mîna. Şeful se apropie şi lipeşte şi el urechea de uşă. Dinăuntru s-aude: “Domnule Ioaniţoaia, părerea mea este că arbitrul a greşit neacordînd lovitura de la 11 metri cuvenită în această fază!”.

Zîmbeşte. “L-am prins, bă!”, şopteşte satisfăcut către camarazi. “Ascultă arbitrajul! La 1 intrăm! 3,2, …”.

de Răzvan Prepeliţă

E ora 1 noaptea. Băiatul doarme dus. Mama la fel. Pe jumătate adormit, tatăl se uită la televizor.

Pe casa scării, lanternele luminează în beznă. Ochii mijesc în semne pe sub cagule. “Doi în faţa uşii, doi sus, restul pe poziţii de acoperire”, esticulează cel cu pistolul. Cei cu automate se conformează. Laserele se rotesc pe vizor.

Foarte delicat, un ins cu un stetoscop se apropie de apartament şi îl lipeşte de uşă. Ascultă. Un scîrţîit. Oamenii sînt pe poziţii. Un etaj mai jos, şeful de scară a auzit zgomote şi a deschis uşa să verifice ce se întîmplă. E invitat rapid să intre la l