Pacala nu este un farsor singuratic, ci un model uman destul de raspandit. Francezii, italienii, nemtii se mandresc cu Scapin, Scapinno, Till Eulenspiegel etc. Respectivii insa n-au devenit purtatori de ideologii, nici modele politice.
Alaturi de Fat-Frumos, Ileana Cosanzeana, Sfantu Petru, Talpa Iadului, Pacala este un important personaj al literaturii populare, dar si simbol al istetimii, al smecheriei preluat ca ideal educational in familia traditionala.
Necazul e ca mai toate pacalelile sale constituie tipuri inedite de furt si inselatorie, tertipurile fiind simularea, ipocrizia, impostura, minciuna rostita ca mare adevar, falsa ipoteza, manipularea prin zvonistica, lauda groasa a pretinselor calitati ale viitoarei victime, neaparat naive etc.
E nevoie de exercitiu, spontaneitate si iuteala. Patanii din povestioare esopice si fabule medievale par a alimenta si ele tipologia acestei reprezentari cvasiidentitare, alaturate deloc fortuit etnonimului "roman".
Farsele, inclusiv cele de 1 aprilie, sunt glume nevinovate sau proaste de cand lumea. Istoria le consemneaza ca atare pentru a-si colora argutia. Pana si frumoasa Cleopatra a uzat de ele, iar calul troian l-a facut celebru pe vicleanul fecior al lui Laerte. Ele constituie un vechi tezaur folcloric, apreciat pe toate meridianele lumii.
Beneficiind de un cult redutabil, aproape mitic, era imposibil ca Pacala sa nu-si caute de lucru in viata social-politica, tinand cont de aversiunea marii majoritati a conducatorilor fata de scoala, invatamant, stiinte.
Desi personajul a trecut din literatura orala in carti gratie lui Anton Pann, stramosii ii cunosteau "invataturile", iar inamicii le-au simtit pe propria piele: "uitand" crasmele si beciurile domnesti deschise, ocupantii Baii, ai Cetatii Albe, desi superiori tehnic si numeric, au suferit infrang
