Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDUCAŢIE. Peste 3.200 de locuri şi posturi pentru specialişti, din totalul de 4.000, la Rezidenţiat

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 30 iulie 2010 ·

Ministerul Sănătăţii va scoate la concursul naţional de intrare la Rezidenţiat în 2011 un număr de 4.000 de locuri şi posturi, dintre care 3.263 pentru viitorii specialişti, fără a include aici medicina de familie. Anul trecut au fost disponibile doar 1.767 astfel de posturi.

„Anul acesta vom pune accent pe pregătirea medicilor specialişti. Avem nevoie de mai mulţi specialişti în spitalele din ţară şi din această cauză am luat două măsuri importante: am redus cu un an durata de Rezidenţiat pentru 36 de specialităţi şi am eliminat Rezidenţiatul cu durata de 7 ani, pe de altă parte am dublat numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale, altele decât cele de medicină de familie” a precizat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, conform unui comunicat de presă postat pe site-ul MS.

Din numărul total menţionat pentru Rezidenţiatul din 2011, 3.527 sunt locuri, iar 473 posturi.

Examenul de rezidenţiat va avea loc în 21 noiembrie, metodologia de desfăşurare a concursului urmând să fie publicată săptămâna viitoare.

„Raportat la anul trecut, nu vor exista modificări în ceea ce priveşte tematica, bibliografia sau locul de desfăşurare a concursului”, au maoi precizat reprezentanţii MS.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 26 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 59 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°