El poartă numele psalmistului biblic, al regelui din Ierusalim, De aceea cântă şi dansează cu plăcerea celor aleşi, Nu e prea înalt pentru vârsta sa, nu e nici prea voinic, Dar are ochii deja deschişi spre miracole.
Dacă pe cântăreţul-cu harfă, viteazul cu praştie, Sculptorii Florenţei, acolo, la Curtea Medicilor mei, L-au plăsmuit plin de o regalitate adolescentină, Pe el numai Angela ar putea să-l deseneze, tremurat, Siluetă parelnică, păşind alunecat mereu pe vârfuri...
Poate, nici nu are nevoie de prea mult pământ, de sprijin.
Pronunţă unele sunete mai greu, e drept,
Dar e însufleţit de o tainică ardoare,
Fiu al unui creştin şi al unei musulmance,
Rod al Occidentului şi al Orientului,
Sortit să împace lumea ce vine, sper, nu s-o incendieze.
Nu în tăişul sabiei, în cântec va fi puterea sa...
Armonia pe care o aude el, Eu nu o aud, poate tu?
Doarme-n aşternutul petuniilor, În straturile de muşcate din balcoanele Caselor de ţară din Alpi, din Tirol, El, răsfăţatul rozelor din Şiraz,
Ababai e bunicul, Anan bunica, Lumina se aduna-n caliciul De unde beau albinele, la care Jinduieşte furnica.
Timp fără nici un rid. Pe nepotul meu îl cheamă David.
El poartă numele psalmistului biblic, al regelui din Ierusalim, De aceea cântă şi dansează cu plăcerea celor aleşi, Nu e prea înalt pentru vârsta sa, nu e nici prea voinic, Dar are ochii deja deschişi spre miracole.
Dacă pe cântăreţul-cu harfă, viteazul cu praştie, Sculptorii Florenţei, acolo, la Curtea Medicilor mei, L-au plăsmuit plin de o regalitate adolescentină, Pe el numai Angela ar putea să-l deseneze, tremurat, Siluetă parelnică, păşind alunecat mereu pe vârfuri...
Poate, nici nu are nevoie de prea mult pământ, de
