Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celule şi roboţi manipulaţi contra cancerului

Publicat in Jurnalul, vineri 30 iulie 2010 ·

Omul se naşte cu cancerul. Iar cancerul dispare o dată cu omul. Între cei doi e o luptă continuă, obositoare, costisitoare. Dar din confruntarea lor apar noi medicamente şi tratamente. Dar şi noi speranţe.

Iată un nou tratament pus la punct de o echipă de cercetători din Franţa care deschide perspective promiţătoare în domeniul grefelor de măduvă osoasă.

Săptămâna trecută, în revista americană Science Translational Medicine au fost publicate studii semnate de cercetători şi medici asociaţi din spitalele pariziene universitare "Henri Mondor" şi "Pitié Salpêtrière".

Tratamentul vizează deocamdată bolile neoplazice ale măduvei osoase şi ale sângelui, cum sunt leucemiile sau limfoamele, explică doctorii Sébastien Maury şi José Cohen, coordonatorii testelor clinice. La ora actuală, aceste boli sunt tratate, în unele cazuri, prin grefă de măduvă osoasă. Aceasta constă în injectarea, în momentul grefei, de celule imunitare provenite de la donator - limfocite -, care au proprietatea de a elimina celulele canceroase ale pacientului.

Noutatea acestei terapii constă în "manipularea" celulelor înainte ca acestea să fie injectate, în sensul că este eliminată fracţiunea de limfocite, T-regulatoare, care au capacitatea de a stopa efectul anticancer al grefei, precizează medicul Sébastien Maury. Astfel manipulate, aceste celule pot să devină eficiente în cazul tratamentelor administrate în boli neoplazice prin grefă de măduvă osoasă. Descoperirea cercetătorilor francezi poate deschide drumul spre noi tratamente.

Doctorul Herve Baumert, şeful serviciului de urologie la Spitalul Saint Joseph din Paris, este şi el un duşman al cancerului. Culmea e că doctorul Baumert atacă făcând un pas înapoi, lăsând în prim-plan un robot. Ce-i drept, un robot pe care îl asistă atunci când operează împreună. Şi nu de puţine ori, mai ales în cancer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 9 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°