Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Absolvenţii caută joburi în străinătate

Publicat in Adevarul, vineri 30 iulie 2010 ·

Locurile de muncă oferite persoanelor care au terminat o facultate sunt ca şi inexistente în judeţul nostru. Puţinele joburi care apar pentru cei cu studii superioare necesită minimum doi ani de experienţă. Majoritatea celor care tocmai au ieşit de pe băncile facultăţilor nu o au.

Peste 90% din joburile oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui se adresează celor care au terminat liceul sau şcoala profesională. Astfel se face că foarte mulţi absolvenţi de facultate sunt nevoiţi fie să stea acasă, fie să accepte joburi cu mult sub nivelul lor de pregătire.

Tibi Alexa este unul dintre sutele de tineri vasluieni care au terminat facultatea anul acesta şi se află în căutarea unui loc de muncă. Tânărul a terminat specializarea Finanţe-Bănci la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi speră ca în scurt timp să găsească ceva de muncă pentru pregătirea sa. Încercările au fost fără sorţi de izbândă până acum.

Vor să plece în străinătate

Oferta slabă de joburi din judeţ îi determină pe absolvenţii vasluieni să se îndrepte către oraşe mai mari sau spre alte ţări.

„E frustrant să cheltuieşti zeci de milioane pentru a termina o facultate şi după aia să nu îţi găseşti un loc de muncă. Am prieteni cu facultate care stau şi de un an acasă. O să încerc să-mi găsesc ceva pentru specializarea mea în străinătate“, ne-a spus Tibi Alexa. Absolventul spune că situaţia sa nu este singulară. „Cei mai mulţi dintre foştii mei colegi de facultate se află în această situaţie“, ne-a spus tânărul.

Se îndreaptă către şomaj

De luna aceasta, foarte mulţi absolvenţi de facultate au ales să-şi depună dosarele pentru şomaj. „Nu avem încă o cifră în acest sens deoarece centralizarea se face la sfârşitul lunii“, a spus Daniela Cîmpianu, şef Serviciu Programe de Ocupare din cadrul AJOFM.

Pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°