Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiii risipiţi şi realitatea unei alte lumi

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 30 iulie 2010 ·

Nu trebuie să staţi decât o săptămână departe de ţară şi să vedeţi doar programele televiziunii române, pe singurul canal prin care ţara se adresează aşa-zişilor fii risipiţi, TVR Internaţional, ca să vă daţi seama de ce s-au câştigat alegerile pentru preşedinte în diaspora.

Nu cred că există o dezinformare mai cumplitădecât acest program care ar trebui să-şi propună în primul rând să pună lacurent o mare parte a românilor aflaţi - putem spune fără reţineri - într-unexil autoimpus cu realitatea zilnică dinţara mamă. Ca trăitor refugiat de foame sau din dorinţa ca propriul tău destinsă nu fie jucat la loterie de nişte guvernanţi execrabili, ai dreptul să ştiice fel de viaţă se duce acasă, ce schimbări importante apar - dacă mai apar sauce tendinţe are trendul politic care influenţează viaţa familiei tale rămasă înRomânia. Să ştii dacă te vei mai întoarce vreodată în locurile pe care le-aipărăsit şi care parcă au fost uitate de Dumnezeu. Şi, în ultimul rând, să ştiicu cine anume vei vota, dacă tot se spune, pe drept cuvânt, că votul tăuexprimat acolo, în locul în care ai fugit de politica românească, areimportanţă. După cum s-a văzut, alegerile prezidenţiale au fost câştigate maimult peste hotare, în România câştigând, aşa cum se ştie, candidatul PSD şi alliberalilor; fapt care nu a contat câtuşi de puţin. învingătorul din diaspora adevenit, din păcate, şi preşedintele României, şi aşa a fost posibilă intrarea ţăriiîn dezastrul în care se află acum. Faptul că diaspora, fiiirisipiţi ai României, nu are acces la informaţia din ţară, faptul că TVRInternaţional nu face ceea ce ar trebui să facă au dus la credibilizarea celorcare au lansat gogoaşa electorală de o infinită idioţenie, aceea că luptaRomâniei este împotriva comunismului şi a mineriadelor, iar votul acelora carenu cunosc marile neajunsuri alepoliticii din ţară s-a coagulat automat de partea viitorului câ

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 29 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 43 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°