Un studiu eveniment vă semnalez, produs de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi publicat luna trecută. Este un text de refrinţă pentru că vine să contracareze (cu date, nu doar intuitiv sau contraintuitiv, cum veţi mai fi găsit şi pe acest blog) un val de idei servite de-a gata de zeci de ani de un soi de neoliberalism aberant românesc.
Citiţi-l integral aici, eu am făcut doar o mică selecţie. Felicitări oamenilor care au făcut toată munca, este cu adevărat un text important, sper să existe şi ochi de văzut, urechi de auzit…
Un prim mit distrus: cum că am avea stat obez. Ok, poate e plin de clientelisme, funcţii inutile, e altă problemă. Dar nu obezitatea este adevărata creatoare de criză:
În România exista o discutie continua asupra rolului statului, a implicarii sale în economie si societate. Ideologia dominanta pare a fi: „statul este prea mare si trebuie facut mai mic”. Se porneste astfel de la o ipoteza care falsifica realitatea sociala si care considera eronat statul drept consumator major al bunastarii, ignorându-se total cealalta dimensiune a sa – cea de producator principal de bunastare prin educatie, sanatate, stiinta, securitate publica si sociala. Serviciile publice sunt etichetate negativ ca fiind consumatoare inutile de resurse, daca apartin statului, cu toate ca prin intermediul lor si a investitiilor în aceste servicii, se depasesc fenomenele care, cronicizate, conduc la blocaj social. Datele arata ca, în România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plaseaza pe ultimul loc din Europa în privinta veniturilor si pe penultimul loc în ce priveste cheltuielile (înaintea Irlandei). România nu are un stat prea mare, raportat la marimea economiei, ci, dimpotriva, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanta de me
