Analiştii de la "Target Capital" estimează un preţ ţintă de 143,9 lei/titlu pentru acţiunile "Erste Group Bank" (simbol EBS), în scădere faţă de preţul ţintă anterior, de 159 de lei, şi recomandă "menţinerea" lor. Acţiunile EBS s-au tranzacţionat, vineri, la preţul de 131,8 lei/titlu, cu mult sub ţinta analiştilor "Target Capital", semn că potenţialul de creştere este destul de mare.
În primul semestru al anului, grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR, a înregistrat, un profit operaţional de peste 1,991 miliarde euro, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi un profit net de 471,9 milioane euro, în scădere cu 4%, comparativ cu primele şase luni ale anului trecut.
"Semnalele de dezaccelerare a economiei mondiale, coroborate cu riscurile din plan regional, ne determină să reducem preţul ţintă pentru următoarele 12 luni pentru acţiunile EBS la 143,9 RON. Preţul ţintă a fost determinat prin ponderarea rezultatelor din analizele DCF şi comparativă", a spus Andrei Rădulescu, analist financiar la "Target Capital".
Potrivit ultimei cotaţii de la Bursa de Valori Bucureşti, capitalizarea băncii este de circa 49,84 miliarde de lei.
Izabela Sîrbu
Analiştii de la "Target Capital" estimează un preţ ţintă de 143,9 lei/titlu pentru acţiunile "Erste Group Bank" (simbol EBS), în scădere faţă de preţul ţintă anterior, de 159 de lei, şi recomandă "menţinerea" lor. Acţiunile EBS s-au tranzacţionat, vineri, la preţul de 131,8 lei/titlu, cu mult sub ţinta analiştilor "Target Capital", semn că potenţialul de creştere este destul de mare.
În primul semestru al anului, grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR, a înregistrat, un profit operaţional de peste 1,991 miliarde euro, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi un profit net de 471,9 milioane euro, în scădere cu 4%, com