Există ediţii care stârnesc interesul „tehnic" al specialiştilor, ca realizări de vârf ale disciplinei filologice, şi ediţii care, fără să atingă acest nivel, sunt totuşi de luat în seamă în mod intrinsec.

Fie că propun spre lectură un scriitor uitat sau o modificare de profil a unuia încă actual, asemenea ediţii, cu toate că nu oferă neapărat revelaţii în materie documentară, suscită dezbateri de istorie literară şi interogaţii asupra conceptelor cu care operăm.

Este cazul ediţiei George Topîrceanu - Balade vesele şi triste, apărută nu demult în cadrul colecţiei „Biblioteca pentru toţi" a Jurnalului naţional. Ea nu aduce nimic nou cu privire la textele poetice ale lui Topîrceanu, reproducând doar cu acurateţe ediţia mai veche, de Scrieri alese (vol. I. Poezii), de la Minerva, din 1970, coroborată cu cea de Opere alese din 1959, de la ESPLA. În noianul de ediţii proaste din ultimii ani, e de salutat efortul echipei redacţionale de la mult-vitregita editură Curtea Veche - redactor, Răzvan Năstase - de a furniza cititorului o ediţie pe care acesta să o poată citi în condiţii bune, dar şi, în cazul publicului şcolar, cu ajutorul căreia să poată lucra. Aparatul critic nu este de neglijat, pentru o ediţie utilă (şi-atât): există un tabel cronologic esenţial, cuprinzând datele relevante ale vieţii şi operei scriitorului, un set relativ cuprinzător de referinţe critice şi, mai ales, o excepţională prefaţă semnată de Cosmin Ciotloş. Jucăuş intitulată El minor şi ea majoră?, prefaţa iluminează altfel poezia lui Topîrceanu, nu numai printr-o dezinhibată (faţă de opinia călinesciană, în primul rând) reconfigurare a profilului poetic al autorului, adesea expediat în clişee de critica grăbită, ci şi printr-o interogaţie asupra aspectelor viabile ale unei creaţii amestecate, dificil de circumscris unei formule estetice anume. Altfel spus, criticul se