Integrarea minorităţilor nu face parte din aquis-ul Schengen, căruia nici nu-i pot fi adăugate alte criterii, a declarat ieri Tove Ernst, ofiţerul de presă al comisarului european pentru afaceri interne.
Precizările Comisiei Europene intervin în condiţiile în care Franţa sugerează că s-ar opune intrării României în spaţiul Schengen din cauza problemei romilor.
„Integrarea minorităţilor nu face parte din aquis-ul Schengen, care este evaluat în scopul desfiinţării controalelor la graniţele interne (sunt evaluate controlul la graniţele terestre, maritime şi aeroporturi, emiterea de vize, cooperarea poliţienească, Sistemul de Informaţii Schengen, protecţia datelor personale)“, a precizat Tove Ernst, la solicitarea NewsIn.
„Noi criterii nu pot fi adăugate aquis-ului Schengen, care este reglementat prin Tratatul de aderare“, se arată în răspuns.
Ofiţerul de presă al comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a precizat însă că responsabilitatea pentru această evaluare şi pentru deciziile ulterioare revine Consiliului, nu Comisiei Europene.
Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a declarat miercuri într-un interviu pentru RFI, că problema romilor trebuie să fie o condiţie pentru aderarea României la spaţiul Schengen. „Chestiunea romă trebuie să fie o condiţie pentru Schengen. România ar trebui să adere la spaţiul Schengen în martie anul viitor şi i-am spus colegului meu român (ministrul de externe Teodor Baconschi - n.r.) că avem rezerve. Colegul meu nu a apreciat ce i-am spus, dar trebuie să lucrăm cu guvernul român. Există două milioane şi jumătate de romi în România şi e responsabilitatea României să îi integreze. Nu Franţa trebuie să îi integreze pe romii români“, a subliniat Lellouche.
Secretarul de stat francez pentru afaceri europene a mai afirmat că Franţa nu este singura ţară car