Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriasii ANL si-au primit cheile apartamentelor la Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Beneficiarii celor 80 de apartamente în regim ANL şi-au intrat ieri în drepturi, în momentul în care le-au fost înmânate cheile locuinţelor. Repartiţiile celor cinci blocuri ANL au avut loc în cadrul unei şedinţe de consiliu din luna ianuarie a acestui an. Din lista de 80 de familii pe care, iniţial, consilierii o aprobaseră în luna ianuarie şi pe care 15 solicitanţi au contestat-o în termenul legal, aleşii au decis că numai o singură cerere are temei legal.

Directorul ADPP Mangalia, Vasile Moldovan, a spus la inaugurarea imobilelor de pe strada Oituz că un singur bloc mai necesită lucrări de parchetare, care însă vor fi finalizate în cursul acestei săptămâni.

Chiriaşii vor plăti, în cursul zilei de astăzi, la sediul ADPP, prima chirie (cuprinsă între 60 şi 120 de lei, în funcţie de numărul de camere). Locuinţele vor fi închiriate pe 5 ani, cu posibilitatea cumpărării. Preţul unei locuinţe ANL este cu mult sub cel al imobiliarelor din sudul litoralului. Estimativ, un apartament cu două camere ajunge la 28.000 de euro, iar unul cu trei camere în jurul a 35.000 de euro. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Beneficiarii celor 80 de apartamente în regim ANL şi-au intrat ieri în drepturi, în momentul în care le-au fost înmânate cheile locuinţelor. Repartiţiile celor cinci blocuri ANL au avut loc în cadrul unei şedinţe de consiliu din luna ianuarie a acestui an. Din lista de 80 de familii pe care, iniţial, consilierii o aprobaseră în luna ianuarie şi pe care 15 solicitanţi au contestat-o în termenul legal, aleşii au decis că numai o singură cerere are temei legal.

Directorul ADPP Mangalia, Vasile

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 35 minute
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 35 minute
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 57 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini”

HotNews acum 2 ore
Rusia a clasificat vineri drept „agenți străini” o organizație de femei care militează pentru întoarcerea bărbaților mobilizați în ofensiva din Ucraina, precum și o fostă candidată la președinție care cere încetarea conflictului, potrivit AFP. Ekate

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 5 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°