Australianca Jelena Dokic şi cehoaica Zuzana Ondraskova îşi vor disputa, mâine, finala turneului "Ruxandra Dragomir Open", care se desfăşoară la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti
Cele două au jucat astăzi semifinalele. Astfel, Ondraskova a trecut în doua seturi, scor 6-1, 7-6 (3), de spanioloaica Maria Camerin, cea care în sferturile de finală o eliminase pe Monica Niculescu.
În cea de a doua semifinală s-au întâlnit Jelena Dokic (Australia, cap de serie numarul 3) şi Dominguez-Lino (Spania). Deşi a plecat din postura de favorită, Dokic a avut serioase probleme cu iberica, o jucatoare care a respins tot ce s-a putut de pe linia din spate a terenului, provocându-i mari probleme jucătoarei de origine sârbă.
După ce a irosit trei mingi de meci în setul decisiv la 5-3 şi 5-4, Dokic s-a impus în cele din urma la tiebreak cu 3-6, 6-4, 7-6 (0).
Finala turneului "Ruxandra Dragomir Open" este programată mâine, de la ora 15.00, meciul fiind transmis în direct pe TVR 2.