Regizor de marca, autor al unor filme antologice, precum "Padureanca", "Luchian", "Binecuvantata fii, inchisoare", s-a nascut la Cluj, pe 25 septembrie 1938, ca fiu al marelui psiholog Nicolae Margineanu, care avea sa patimeasca 16 ani in temnitele comuniste. Suferinta familiei, trauma provocata de lipsa tatalui ii vor marca puternic, atat mesajul filmelor si sensibilitatea artistica, cat si apropierea de Dumnezeu
Intoarcerea fiului risipitor
- Filmele realizate de dvs. in ultimii ani dezvaluie grozaviile comunismului, dar si reflexul creat de ele: ardoarea crestina, forta credintei ca suport moral. Cum ati devenit credincios?
- Am fost dintotdeauna credincios, chiar daca relatia mea cu Biserica a fost discontinua. Cand eram foarte mic, imi placea sa merg la biserica. Apoi a fost o parte din viata mea cand aproape uitasem si sa-mi spun rugaciunea la culcare. Mergeam la biserica mai ales cand eram la bunici, in satul Obreja, in judetul Alba, unde se nascuse tata. Vacantele la tara erau extraordinare. Duminica, bunica ma pregatea de dimineata sa mergem la slujba si imi placea, mai ales ca la biserica intalneam multi copii. In sat erau numai greco-catolici. Mai tarziu, statul comunist ne-a trecut pe toti la ortodoxie. Si-atunci, lumea a refuzat sa mai mearga la biserica. Am incetat si eu orice relatie cu Biserica. Uneori, insa, imi mai faceam cruce, ma gandeam la Dumnezeu... Foarte tarziu, prin 1993, lucram la un film pentru televiziune, "Capul de zimbru", dupa Vasile Voiculescu, in al carui rol principal era Dragos Paslaru. Eram prieteni de multa vreme, el voia deja sa se calugareasca si mi-a deschis ochii. Atunci am mers din nou la biserica, m-am spovedit si am continuat sa traiesc crestineste.
Flacara credintei mai licarea, inca, in mine. Acea mica flacara divina, care ne este daruita tuturor, de Sus, la nastere. Este de-ajuns
