Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Donatorii de sânge, tot mai puţini

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

În iulie au intrat în Centrul de Transfuzii Sangvine din Suceava doar 520 de persoane, faţă de cei 800 din cursul lunii martie. Cei mai mulţi sunt tineri, iar gestul lor este recompensat cu şapte bonuri de masă în valoare de 8,48 lei.

La Centrul de Transfuzii Sangvine (CTS) Suceava vin tot mai puţini donatori. După ce în luna martie s-a înregistrat un număr record de donatori, respectiv 800, în lunile următoare numărul acestora a scăzut.

Sânge pentru rude

Astfel, în lunile de vară media lunară înregistrată este de 500 de donatori. „Oamenii încă nu conştientizează cât de important este gestul lor. Probabil au probleme mult mai importante şi nu cred că este necesar gestul lor. Până nu ajung în situaţia în care cineva drag să aibă nevoie de sânge nu înţeleg importanţa vitală a sângelui“, ne-a spus doctorul. Maria Pilat, şefa CTS Suceava. Medicul ne-a mai spus că a avut cazuri de donatori care, după ce au avut o persoană dragă în nevoie, au devenit ulterior donatori fideli.

Fraţii Cristian şi Daniel Munteanu sunt în această situaţie. Cei doi au venit ieri să doneze sânge a doua oară în acest an, după ce un unchi de-al lor a avut nevoie în luna aprilie de sânge pentru o operaţie. „Am venit în aprilie şi am donat pentru un unchi care are ciroză la ficat şi ne-am gândit să venim din nou pentru a-i ajuta şi pe alţii care au nevoie“, ne-a spus Daniel Munteanu. Cei doi fraţi au venit ieri la CTS să doneze sânge alături de alţi 3 colegi de serviciu, printre care şi Daniel Sarcinschi.

„Am puţine emoţii“

„Prima dată a venit şeful să doneze şi apoi i-am văzut şi pe colegii mei. Am zis că e şi sănătos să donezi pentru că se reface sângele şi am venit şi eu azi pentru prima dată. Mă simt ca şi cum aş merge undeva pentru prima oară, am puţine emoţii“, ne-a spus Daniel Sarcinchi, angajat la o firmă de IT, înainte să in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 22 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 50 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°