Instabilitatea scenei politice din prezent, cu efecte dezastruoase în situaţia economică a României, ne aminteşte de o întrebare care a aprins spiritele la începutul anilor ‘90: rege sau preşedinte? Istoria are marea calitate de a le oferi atât monarhiştilor, cât şi republicanilor, suficient material pentru susţinerea poziţiilor. În favoarea cui se înclină însă balanţa?
În România ultimelor decenii, dezbaterile ideologice cu greutate au fost puse mereu în contexul politic al vremii.
Mai citeşte şi:
Afacerea „Duduia” şi cele 40 de vagoane luate de Regele Mihai
Dacă opinia publică a participat la discuţii despre parlamentarism şi prezidenţialism, sistemul electoral sau condamnarea comunismului, polemicile despre monarhie au fost înăbuşite în resentimente şi prejudecăţi.
Realizările istorice
Deşi este dificil de stabilit dacă dilema „monarhie sau republică" este de factură istorică sau politică, începând cu anii '90, aceasta a fost plasată sub zodia polemicilor mărunte şi a acuzaţiilor reciproce.
Din punct de vedere istoric, România a cunoscut 66 de ani „dinastici" (1881 - 1947), în timp ce republicanismul ca formă de guvernământ împlineşte 63 de ani la sfârşitul acestui an - deşi valorile republicane de facto abia începeau să se simtă la începutul anilor '90. Sub conducerea Familiei Regale, România a cunoscut unele dintre cele mai mari realizări ale istoriei sale, precum obţinerea independenţei, unirea mare şi consolidarea instituţională începută de Alexandru Ioan Cuza.
Pe de altă parte, România „republicană" a lăsat memoriei poate cel mai dur regim copiat după slovele bolşevice şi o tranziţie către valorile occidentale care durează de 20 ani. Cu toate acestea, o reconstrucţie a instituţiilor dinastice gonite din ţară la 30 decembrie 1947 şi primite cu greu de România „fesenistă" este aproape imposibil de realizat.
