Bucovina este o regiune în care frumuseţea şi pacea domnesc. Livezi cu mere aurii, mănăstiri bătrâne, pierdute în desişul pădurii, un pârâiaş zglobiu, toate sunt aici. Un mediu numai bun pentru poveşti şi legende.

După cum bine spunea şi Radu Anton Roman, "basmul şi legenda, prieteni, nu-şi au locul decât în Bucovina". Unde altundeva mai găsim noi vii şi nepieritoare personajele din scrierile lui Sadoveanu sau moşi şi babe uitate, decât în gastronomia moldovenească? Ancuţa, cu hanul ei la care se spuneau poveşti care mai de care mai fantastice, tătuci şi mămuci care sunt pomenite "din vechi străvechi" pentru cine ştie ce isprăvi, jocuri de veselie şi voie bună, toate acestea s-au păstrat în Bucovina într-un mod cât se poate de original: în reţete.

Întâlnim astfel aici o învărtită suceveană - o plăcintă mare şi rotundă, ce duce cu gândul la jocul ce-l dansau flăcăii şi fetele duminica, la hora din sat -, o tochitură a Ancuţăi, pe care mâncat-au-o, se pare, chiar şi musafirii aceia pomeniţi de Sadoveanu sau chiar o reţetă numită "Măi tătucă", ce ţine să amintească vorba ce-o spuneau musafirii după ce se ospătau din mâncărica făcută de bărbatul casei după ce tăia porcu' în ajun de Crăciun, o bunătate sănătoasă şi zemoasă cu care probabil se hrăneau Feţii-Frumoşi din vremile de demult, ca să aibă putere să-i înfrângă pe zmei şi să salveze fata.

D'apoi aveau şi ce salva. Că bucovinencele astea, aprige cum or fi ele, ştiu să facă mâncare de te lingi pe degete, nu alta. Unde mai pui că au şi aşa un stil când o prepară de nu poţi să nu le îndrăgeşti pe loc. Înţelegi asta numa' uitându-te la ele cum frământă aluatul de învârtită, cu câtă încăpăţânare îl bat între degetele lungi, strângând din dinţi şi trăgându-şi broboada mai pe spate, până ajung să-l stăpânească întru totul, să facă ce vor dintr-însul. Iar când e tava pusă la cuptor, nu şti