Adolescentul a încercat mereu lucruri deosebite, însă pasiunea pentru căţărat s-a dovedit a fi cea mai puternică.
Robert se consideră o fire mai puţin conservatoare şi a fost mereu pasionat de lucrurile neobişnuite. A urcat prima dată pe un panou de căţărat acum un an şi a fost impresionat de senzaţia de relaxare şi de libertate pe care o oferă înălţimea.
„M-a adus un prieten la panou şi am rămas surpins că avem aşa ceva la noi în oraş. De mult îmi doream să fac asta şi am rămas la club fără să stau pe gânduri“, îşi aminteşte adolescentul. Pasiunea pentru neobişnuit şi talentul care l-a urmărit din prima zi la panou au făcut ca prezenţa lui Robert la concursurile de profil să fie o obişnuinţă.
„Prima competiţie la care am participat a fost în noiembrie 2009, la Bucureşti, alături de alte 50 de persoane. Până acum, am participat la nouă concursuri, dintre care două participări la campionatele naţionale şi nu am de gând să mă opresc aici“, a completat tânărul.
A urcat pe podium la Sfântu Gheorghe
Până acum a ratat o singură competiţie în domeniu, desfăşurată în Ungaria la începutul acestui sezon. „A fost în aceeaşi perioadă cu Bacalaureatul şi nu am avut de ales. A trebuit să renunţ“, a afirmat Robert.
Ultimul rezultat notabil a fost la concursul naţional de juniori de la Sfântu Gheorghe, de pe 29 mai, unde pietreanul a reuşit să ajungă pe primul loc. „A fost mai mult o confirmare pentru mine, pentru că mă antrenasem destul de mult. Într-un fel pot spune că mă aşteptam la un rezultat bun“, a explicat sportivul.
Continuă căţăratul la facultate
Deşi adolescentului pietrean îi este frică de înălţimi, tocmai escalada se dovedeşte a fi sportul său preferat. „Este uimitor pentru că nu există două trasee la fel. Fiecare căţărare este diferită şi foarte complexă“, a menţionat Robert. Tânărul a final